Nu stiu daca exista subiect mai controversat decat acesta – poate doar cel cu vaccinarea, dupa cum dreptate are prietena Andreea C, posesoare de bebe Tudor – Ma gandesc uneori cu drag retroactiv, alteori cu teama ca va trebui sa mai fac asta inca o data 🙂 La un moment dat.
Nu-ti spune mai nimeni ce inseamna alaptarea de fapt si putini sunt aceia care stiu de existenta consilierilor in alaptare. Iar aceia care apeleaza la acest gen de servicii – absolut firesti si de un real ajutor – pot fi numarati pe degetele de pitici mici. Inceputurile sunt grele, drept. Mai ales la primul copil.
Am nascut prin cezariana. Un start prost ar spune multi. De-i asculti te astepti sa nu ai lapte, sa nu poti alapta vreodata, sa nasti un copil blegit de anestezie, etc. Horia a venit vesel pe lume. Simteam eu ca dincolo de tipetele de “bun venit”, se ascunde o mare bucurie ca poate poposi in sfarsit in bratele mamei. Nu am avut contact cu el 12 ore cat am stat la terapie intensiva. Iar cand l-am revazut lactatia nu se declansase. Si era oricum ghiftuit de lapte praf. Domnul P imi spusese insa ca in cateva zile imi voi putea hrani copilul. Si ca va supravietui laptelui praf, ca nu e un capat de lume. Si sa fiu calma si linistita, sa ma pun pe picioare si ca natura isi va urma cursul, chiar de eu am ales o scurtatura cand a venit vorba de procesul nasterii.
(in bagajelul pentru maternitate aveam inventia numita sutien pentru alaptare. Si mi-o aduc aminte pe Diana, nasa piticaniei, care-mi spusese sa iau cupa D!!?! Eu? Ce naiba sa fac cu D? Sa-mi pun fundul? Genunchii? Nu eram eu vreo Pamela, dar nici vreun baiatel. 🙂 Dar am ascultat-o. Si bine am facut, caci in a 2-a noapte s-a produs o minune. Dubioasa. Dureroasa. Generoasa. 🙂 Cum dormeam eu ca zana disecata pe burta, simteam cum parca fusesem invadata de mii de furnici in zona pieptului. Si nu intelegeam ce Dumnezeu mi se intampla. Stiam de furia laptelui. Domnul P imi spusese, vazand la capatul patului ceiuturi de lactatie aduse de mame, ca-mi fac rau singura. Si ca nu trebuie sa beau mai mult decat imi cere organismul. Si asa am facut. M-am dus usurel catre baie si am ramas consternata in fata oglinzii 🙂 Ce Pamela? Pamela devenise minciuna, eu, EU eram noua zeitate cu sani. Mari. Numai buni de cupa D :))
Era 3 dimineata si stiam ca aceea era ora la care mamicile mergeau sa hraneasca puii. Si m-am dus. Doamna facea nani. I-am batut in geam si i-am spus ca eu cred ca sunt pregatita. Mi-a zis sa ma duc la o asistenta sa-i spun sa-mi desfunde canalele. Domnul P imi spusese sa evit aceasta practica barbara ce consta intr-un soi de miscare de tras de san alternata cu una de comprimare. Vazusem in ziua anterioara cum ieseau fetele ce se oferisera voluntare (ca nu te obliga nimeni) planse si cu obrajii mov. Si nu aveam de gand sa ma supun procedurii. Domnul P stia mai bine. I-am spus doamnei cu ochii umflati ca cepele ca eu nu merg sa-mi traumatizeze sanul niste femei si ca nimeni nu face o treaba mai buna decat copilul. Si mi-a deschis. M-am asezat pe scaunelul cu colac si mi-a fost pus in brate. O sa va povestesc cum, numai o mama nedemna ca mine, nu era indragostita din prima clipa de copilul ei. Aveam sa ma indragostesc insa in urmatoarea zi 🙂 L-am privit cat era de mic, de firav, de neajutorat. Ma simteam datoare fata de el insa. Aveam sa-l cresc frumos. Si speram sa se nasca si in mine spiritul acela matern despre care povestea toata lumea. L-am pus la san si ma asteptam sa fie ca-n filme. Eu sa zambesc iar el sa se hraneasca linistit. Citisem carti despre alaptare dar in niciuna nu era mentionat faptul ca simti cum trage parca seva din tine, intr-o stransoare dureroasa, repetitiva. Scria despre ragade, rani ale sanului, ar fi trebuit sa ma prind ca rana este generata si de o durere 🙂
…a fost greu in prima luna. Am facut ragade. Insa Horia a mai primit un singur biberon cu lapte praf dupa intoarcerea acasa. Si atat. Alaptam muscand dintr-un prosop sa nu urlu de durere si-mi spuneam ca de maine ii voi da lapte praf. Dar am rezistat. Stiam ca este ceva trecator si stiam ca nimic nu este mai potrivit pentu el, pentru cresterea lui cat mai armonioasa. M-a ajutat mult Tibi. Fie ca-mi stergea lacrimile, fie ca ma incuraja. Cumva era acolo langa mine sa ma sustina. Imi transmitea ca intelege, desi nu stia ce simt.
Nu voiam sa devin una din femeile pe care le blamam. Cele care au refuzat sa-si alapteze copiii macar 6 luni. Nu voiam sa fiu egoista ca ele. Tin minte si acum sumedenia de femei care “nu aveau” lapte. Sigur, exista si exceptii, dar majoritatea “nu aveau”. Pentru ca nu voiau. Pentru ca le era teama ca nu cumva sanii sa se certe intre ei. Sau sa se orienteze spre sud. 🙂 Dati-mi voie sa va spun dragelor ca, daca purtati bustiere si sutiene de sustinere, sanii se vor uita tot inainte. Si vor fi la fel de apropiati. Si mai fericiti ca le-ati micsorat sansele de a face vreun cancer. Si aveti curajul si bunul simt fata de viitoarele mamici si nu le bagati in cap gargaunii vostri. Si nu le mai spuneti ca n-au lapte, ca nu e bun sau suficient. El este perfect atat si asa cum il produce corpul, adaptat la nevoile si cerintele copilului. Si nu uitati ca inainte de toate suntem niste mamifere. Si nu stiu sa fi auzit vacutele plangandu-se ca n-au lapte. Ca nu e suficient, ca nu ia vitelul suficient in greutate. Bunica-mea nu-i dadea vitelului lapte praf. Il ducea vacii sa pape 🙂
Aveti incredere in voi! Nu lasati pe nimeni sa va spuna ca nu sunteti capabile sa va ingrijiti pruncii! Inarmati-va cu rabdare. Va fi greu, nu va ascund, iar cine o face, greseste. Dar va trece. Si apoi va fi ca in filme 🙂 Laptic veti avea. Suficient. Consistent. Daca dati peste vreun pediatru care va indeamna sa administrati lapte praf mai cereti o parere. Si inca una. Nu uitati ca ei au cota parte din vanzarea laptelui praf in zona in care activeaza. Eu stiu. Am lucrat cu ei.
Voi mai scrie multe despre acest subiect, insa acum micul print vrea in parc 🙂 Iar dorinta-i e comanda 🙂