Cum incepe un inceput? Incepe cu doua linii. Apoi cu o atingere de obraz. Cu incapatanarea si reusita Universului tau de a se ascunde intr-un corp mic. Mic de tot. Cu o privire incetosata de cea mai pura expresie a emotiei. Incepe cu o lacrima. Continua stinghera si nesigura, la inceput. Cu nopti mai lungi si zile altfel. Mai bune, mai sensibile, mai pure. Cu tot mai multa incredere. Cu siguranta ca, pentru el, chintesenta existentei tale, nimic nu se poate…sa nu se mai poata. Incepe cu schimbari. Unele, calculate aproape matematic, sa tinda catre perfectiune. In fond, copile, tu meriti perfectiunea. Altele se intampla si atat. Devin parte din noul tau fel de-a fi. Nu e nici bine, nici rau. E doar… altfel. Incepe cu “te iubesc”-ul ala de a carui existenta nu aveai habar. Nici nu-ti doreai. Dar, Dumnezeule, primul “te iubesc” spus de copilul tau, te transforma! Ireversibil. Asta, daca mai ramasese vreo farama din ceea ce ai fost, neschimbata.
Incepe cu responsabilitate si dedicatie totala.
si, mai incepe cu prima zi de gradinita……
…to be continued