Ma pierd pe mine, uitandu-ma la tine… cand dormi, alergi sau… pur si simplu stai.
Si vad putin cate putin din mine… din el, din noi… Copilul nostru rupt din Rai.
Porti parul meu, pe capul lui, figura dulce, calda,
Ai gura mea, dar dintii lui si zambetul strengar.
Ochii ti-s mari, ii vad pe-ai mei prinvindu-i,
Mai sus, sprancenele’i intrebatoare insa apar.
In gene lungi porti lacrimi cateodata,
In obrajori ai cuiburi mici de randunici.
Apar adanci in pielea-ti alba, neteda, curata,
Cand razi senin, din suflet. Ca un pici!
Ai mana mea, cu degetele lungi, dibace,
Formatul unghiei este insa a lui. Tot de la el ai ridurile mici, din talpa,
Toate acestea sunt numai ale voastre si ale nimanui.
Imi porti incapatanarea cu mandrie, cand tipi, refuzi si comentezi,
Ii porti perfectionismul cand nu-ti iese… si Dumnezeule! ce te mai enervezi!
Imi porti dorinta de-a cunoaste si’un pic din curiozitatea de-a afla,
Ii porti atentia sporita, esti precaut… nu chiar ca mama ta:)
Imi porti fidelitatea-n amicitii si vrei sa crezi ca oamenii sunt buni,
II porti insa acea rezerva, de-a nu-i lasa sa-si bata joc de tine… Copilul meu, cu suflet bun.
Putin esti eu, putin esti el, dar cel mai mult esti altfel.
Motivul meu, dorinta lui,
Intregul nostru,
TU