E praf in gene… si mai sunt si lacrimi cateodata. Le sterg usor si incerc sa le opresc caderea. Mi-e teama sa nu lase urme. Sa nu le zareasca cineva. Sa nu le intrebe de unde vin… si de ce pleaca. E distanta in gene… Oricat ar vrea sa-si apartina aceleiasi priviri, nu se pot atinge. Nu se pot vedea. Stiu doar ca sunt acolo. Undeva. E dor mult in gene… E dor si-n cele false, caci am apucat sa le indragesc. Dar dorul cel mai aprig e-n aburii cafelei de la ora 10 …care a ajuns mai tarziu. Dar care...

De-ar fi sa curg, aur lichid ar imbraca strazile pe care as pasi. Iar aurul ar fi prieteniile. De-ar fi sa ma-ntrebi unde-mi sunt parintii, m-as duce in mina cu diamante, stiind ca acolo vor fi. De-ar fi sa ma gandesc la unde mi-e casa, as inchide ochii si as vedea munti si dealuri. Si libertate. De-ar fi sa-mi fie dor, mi-ar fi de cei pe care ii regasesc doar in zarile sufletului si deloc pe pamant. … Las aici patutul si caruselul, carutul si cateva suzete, jucariile cu care nu te mai joci demult, copile… Las aici urmele uleioase...