E praf in gene… si mai sunt si lacrimi cateodata.
Le sterg usor si incerc sa le opresc caderea.
Mi-e teama sa nu lase urme. Sa nu le zareasca cineva.
Sa nu le intrebe de unde vin… si de ce pleaca.
E distanta in gene…
Oricat ar vrea sa-si apartina aceleiasi priviri,
nu se pot atinge. Nu se pot vedea.
Stiu doar ca sunt acolo. Undeva.
E dor mult in gene…
E dor si-n cele false, caci am apucat sa le indragesc.
Dar dorul cel mai aprig e-n aburii cafelei de la ora 10
…care a ajuns mai tarziu. Dar care a meritat asteptarea.
E neliniste in gene…
E tumult mult si zgomot mare. Intrebari multe.
Nedreptati par sa fie si ele. Cateva doar.
Efort mare. Curaj. Putina indrazneala.
E vis in gene…
Ca asa am vrut sa fie. Ca asa ne-am imaginat.
…si mai e speranta.