“Si? Iti place? V-ati acomodat?”
Intrebari pe care obsesiv le aud la telefon, le vad pe ecrane albastre sau mi le adresez noaptea, cand se face liniste in jur.
Nu.
E ca si cum te-ai astepta de la un nou nascut sa se acomodeze cu viata extrauterina in 30 de zile. Asa ma simt si eu.
Rupta total de zona de confort. Nu e vorba ca e mai bine sau e mai rau. Doar ca e altfel, iar eu nu ma declar ca mare fan al schimbarii.
“Dar voi planuiti de mult sa plecati”
spuneti voi. Asa. Ar trebui sa fie un argument? Ar trebui sa insemne ceva? Sa ma faca sa-mi fie mai putin dor? Sa-mi tina loc de harta pana la primul magazin? Ar trebui sa ma imbratiseze, de drag sau de dor?! Ca nu o face. Din contra.
Da, e frumos. Da, copilul meu e mai bine. Da, nu mai tuseste, mananca bine si se odihneste la fel. Da, au tot ce acasa nu gaseam. Tot. Dar si lui ii lipseste casa. Si el intreaba de ea. Ca asta nu e casa lui. Ca aici nu are bunici si nici prieteni. Si catelul tot acasa e.
“Lasa, ca o sa-si faca prieteni. Si voi, la fel”…
Mi-ar placea si mie un glob de cristal in care sa vad viitorul ala despre care vorbiti. Pare interesant. Prezentul e destul de lipsit de substanta, insa.
Asa ca nu mai intrebati. Nu acum. Inca nu am facut primii pasi. Inca ne impiedicam de atatea autostrazi si cladiri inalte. Inca ne sperie necunoscutul si, de aceea, mergem de mana. Inca ne mira totul si ne surprinde. Placut, adesea. Dar nu e totul roz. Ca e greu sa lasi marginea canapelei si sa pornesti singur. Chiar daca are cine sa te ridice.
Si da, nu am fost niciodata atat de singura de ziua mea. Nici in varful muntelui, la aniversarea primelor primaveri, nu m-am simtit asa. Ca mi-au lipsit fetele ascunse in bucatarie, grupul de te miri prin ce pub, imbratisarea parintilor, surprizele fetelor de la sala, butoiul de mojito. Si am avut baietii langa si, pentru prima data, nu au fost de ajuns.
Asta nu inseamna ca e rau. Nici ca ma intorc inapoi nu inseamna…ca am gasit aici un loc perfect care va deveni o casa frumoasa.
Inseamna doar ca e prematur sa ma pronunt. Iar intrebarile nu ma ajuta.
17mar2017
1 luna
Te sarut cu mult drag, ma topesti cu gandurile tale. Asa cum scrii, cel mai important este ca lui Horia-i este mult mai bine decat in poluarea asta de aici. Fiti curajosi, veti reusi !!! Sa va ajute Dumnezeu !!!