E praf in gene… si mai sunt si lacrimi cateodata. Le sterg usor si incerc sa le opresc caderea. Mi-e teama sa nu lase urme. Sa nu le zareasca cineva. Sa nu le intrebe de unde vin… si de ce pleaca. E distanta in gene… Oricat ar vrea sa-si apartina aceleiasi priviri, nu se pot atinge. Nu se pot vedea. Stiu doar ca sunt acolo. Undeva. E dor mult in gene… E dor si-n cele false, caci am apucat sa le indragesc. Dar dorul cel mai aprig e-n aburii cafelei de la ora 10 …care a ajuns mai tarziu. Dar care...
De-ar fi sa curg, aur lichid ar imbraca strazile pe care as pasi. Iar aurul ar fi prieteniile. De-ar fi sa ma-ntrebi unde-mi sunt parintii, m-as duce in mina cu diamante, stiind ca acolo vor fi. De-ar fi sa ma gandesc la unde mi-e casa, as inchide ochii si as vedea munti si dealuri. Si libertate. De-ar fi sa-mi fie dor, mi-ar fi de cei pe care ii regasesc doar in zarile sufletului si deloc pe pamant. … Las aici patutul si caruselul, carutul si cateva suzete, jucariile cu care nu te mai joci demult, copile… Las aici urmele uleioase...
Amortita. Precum pamantul sub zapada… Asa ma simt, acum. A nins cand ai plecat… sa doara mai putin. Sa ne orbeasca lumina… Sa ne obisnuim, treptat, sa nu te mai vedem. Nicicand. Niciunul. Sa te pierdem prin fumul ce iesea anost din fiecare horn… al fiecarei case. Sufocant si gros, negru si toxic… Il inhalam si ne amagim ca asa a fost sa fie. Precum lemnul, si viata arde. Satul’i amortit si el… Rasfirate pe cate-un varf, casele si-au trimis batranii sa te duca pe ultimul drum. Copiii le-au plecat demult. Povestea lor o stii prea bine. …dealul nostru...
As fi vrut sa ma tin mai strans de gardul bunicilor atunci cand parintii m-au smuls din ghearele copilariei fara griji. Sa alerg mai mult spre sura de la mal, sa arunc spre cer mai multe brazde. Sa ascult mai multa muzica populara langa bunica ce impletea caltuni si framanta cozonaci. Sa-l fi lasat pe Ticu sa-mi impleteasca cozi mai des. Sa fac mai multe papusi din porumb. Sa ma duc la fantana de mai multe ori, sa-l astept pe George cu mai multa bucurie in suflet. Sa o urmaresc pe Mica cum se pierde catre sat, sa mai pot...
Ma pierd pe mine, uitandu-ma la tine… cand dormi, alergi sau… pur si simplu stai. Si vad putin cate putin din mine… din el, din noi… Copilul nostru rupt din Rai. Porti parul meu, pe capul lui, figura dulce, calda, Ai gura mea, dar dintii lui si zambetul strengar. Ochii ti-s mari, ii vad pe-ai mei prinvindu-i, Mai sus, sprancenele’i intrebatoare insa apar. In gene lungi porti lacrimi cateodata, In obrajori ai cuiburi mici de randunici. Apar adanci in pielea-ti alba, neteda, curata, Cand razi senin, din suflet. Ca un pici! Ai mana mea, cu degetele lungi, dibace, Formatul unghiei este insa...
Nu cred ca se numeste regret.Dar adie cu pareri de rau, cu nuante de uitare si un strop de dorinta sa te mai poti intoarce. Macar o clipa, intr-o clipa anume. Oricare e buna. Nu stiu cand am ajuns aici. Am clipit de 4 ori si s-au dus 4 ani. In ei s-au strans lacrimi si nopti si zile multe, si zambete si fericire, sinceritate si toata iubirea. Dar tot nu stiu exact cum sa o cantaresc, masor sau definesc. Pana la stelele si luna din poveste, e prea putin. Si chiar daca si inapoi, tot nu ajunge. Nici infinit...
O sa existe soon un entry in care va voi povesti ce am mai facut noi in ultimul an…practic de cand n-am mai calcat pe blog. Dar nu astazi. Astazi vreau sa va spun despre ziua de ieri. De ce e ea atat de diferita? Pentru ca este prima zi in care mi-am vazut copilul cum cade de pe pervazul geamului. Cu gura de masa. Si apoi se imprastie pe jos. Sunt inca marcata si n-as vrea sa uit cum a fost. De aceea scriu. Si trust me, sunt rezistenta, am avut copilul in insuficenta respiratorie, stiu cum e sa...
Dragii babii, bine sunteti? No, fain de voi… Facut-am public, acu’ ceva timp, cu mucii in barba si maini tastande tremurande, ca mi s-a dus feciorul la gradinita. La inceput nu chiar de buna-voie, da’ recent s-o dat pe brazda ca-i merindea buna acolo si Miss ii tare faina. Si copchii ‘ceia’s zglobii si-i numa zarva pozitiva. Da’ cel mai fain acolo is virusii. Aia de-i scuipa copchii unii pe altii. Aia de nu’s tinuti acasa pentru ca, dragii babii, avizele ‘celea de intrare in colectivitate le caca vacaboumedicucontracost. La cerere. Da’ si mai fain ii parintele care sustine ca mucu...
noaptea Alba. Lunga si sufocata de sute de mii de ganduri si intrebari. Ii va placea? Se va acomoda? Cum se vor purta cu el? Va plange? …nu, parea incantat de ideea de gradinita, imi raspundeam. Isi va face prieteni? Vor intelege oare limbajul lui, neinteles de multi, dar atat de comun noua? Va manca? …ce bine ca l-am inscris la programul scurt, ma felicitam, la gandul ca va veni si momentul acela in care vom sta despartiti nepermis de mult timp. Oare cum il voi trezi maine dimineata? Cred ca va fi tare morocanos… ora 6:00 Se trezeste singur. Ii simt...
Cum incepe un inceput? Incepe cu doua linii. Apoi cu o atingere de obraz. Cu incapatanarea si reusita Universului tau de a se ascunde intr-un corp mic. Mic de tot. Cu o privire incetosata de cea mai pura expresie a emotiei. Incepe cu o lacrima. Continua stinghera si nesigura, la inceput. Cu nopti mai lungi si zile altfel. Mai bune, mai sensibile, mai pure. Cu tot mai multa incredere. Cu siguranta ca, pentru el, chintesenta existentei tale, nimic nu se poate…sa nu se mai poata. Incepe cu schimbari. Unele, calculate aproape matematic, sa tinda catre perfectiune. In fond, copile, tu meriti perfectiunea....
