Pe noi ne leaga multe de locul acesta. Toate. Acolo noi am devenit noi, acolo ne-am intors de fiecare data cand ne-am pierdut unul de celalalat, acolo ne-am cunoscut si ne-am regasit sub atatea forme si simtiri. Si tot acolo ne aflam cand, ideea ca poate altcineva vrea sa vina pe lume sa iubeasca asemeni noua acest loc, a incoltit.
Ne aflam in Isghl, intr-o escapada fulger de alergat in zapada si rupt fundul pe placa. Era weekendul oficial de deschidere a sezonului de iarna, iar noi nu puteam rata ocazia. Ma simteam obosita de ceva vreme, dar ma gandeam ca presiunea jobului, trezitul la prima ora, alergatura bezmetica in toate partile si nicaieri parca, ar fi, sau ar trebui sa fie, unicele vinovate de insistenta tot mai exasperanta a lui nea’ Ene. Dar nu avea sa fie asa… 🙂
Am ajuns dupa un zbor cam cu bumtzi bumtzi la tranta cu norii, dar ok. Si ne-am cazat frumos, in buza partiei, langa toate nebuniile zgomotoase aducatoare de relaxare si distractie 🙂 Oh, si ce ne-am mai distraaaaat 🙂
…si-am mers si noi ca omu’ venit de departe sa mananca si gura noastra ceva. S-atat de frumos era totul. Cu lemn si zapada, cu foc, cu ceiutzuri calde si vin fiert, cu bradutz, cu praji si miros de vanilie, un vis, ce sa mai. S-apoi a venit si meniul de unde putea sa aleaga je dupa pofta inimii. Dar inima, mai ca se opri in loc de indata ce ochii trecura peste cea mai anosta, odioasa, scarboasa si hidoasa inventie culinara, as far as i’m concerned: gulas, frate, gulas! Don’t get me wrong, nu judec pe cei ce se hranesc cu treaba de’asta, dar eu pana atunci simteam cum mi se ascunde stomacul in gaura fundului numai la auzul chestiei. Dar ce sa vezi? Ce sa vezi..? Nu se ascundea nimeni… In schimb m-a luat nenica cu pacaneli de maxilare, cu salivatie nu ca excesiva, ceva de Pavlov era un deshidratat la vazul mancarii, ceva groaznic. O pofta tampita si nejustificata, ca-mi si auzeam materia cenusie care tipa nuuuuuuuuuuuuuuu, nu mancaaaaaaaaaaaa, e teapa, e o iluzie, nuuuuuu… dar nu puteam sa ma abtin. Voiam! Gulas. Eu. Chiar atunci. Si am mancat frate. Eu. Gulas. Atunci. Si numai atunci. Si a fost bun, de ce sa ma cac pe mine aiurea.
..si atunci cumva o idee cum ca poate, dar nu avea cum, ca doar mie ceas imi venea si doar tocmai ce trecuse, deci nu. Nu frate. Dar venea dimineata si eu vroiam doar sa dorm, iar Tibi tragea de mine ca hai, ca placa, ca zapada si eu voiam doar nani si caldura si moale si nani… si-asa au trecut patru zile. Eu dormind pe mine sau in pat, sau pe placa pe portiunile mai line, sau pe bancute la soare si Tibi facand eforturi supranaturale sa ma tina cu ochii deschisi. Si sa nu ma bata ca dupa ce am batut atata drum, pe mine ma ia cu somn. Pai dormi tampito acasa ar fi zis el! Dar n-a zis, ca e de treaba. Iar eu ii spargeam probabil capul. 🙂 Vedeti voi, e o treaba care se intampla pe langa pofte dubioase si oboseala cronica. Nervisori de dracusor se numesc. Pe mine oricum m-a facut mama nervoasa si impielitata, nimic nou. Domnule, da’ cand creste unu mic in tine, pai ii spui lui Satan sa treaca la colt si el isi pune si mainile la spate de frica. Serios! Te enerveaza..tot. E prea frig, prea cald, mancarea dureaza, nu m-ai tinut de mana, ma tii prea strans, am vrut aia nu mi-ai luat, mi-ai luat si de ce mi-ai luat ca acu nu mai vreau, du-te naibii, nu mai respira, manca, nu te mai spala pe dinti, ca ma enerveaza scrasnetul periutei, nu, nu nu! Asa am facut eu 4 zile. Sunt un vis, va spun 🙂
…iar cand am venit acasa, ne-am oprit la farmacie sa luam si noi d’alea de-ti spun cat de mult iti poate schimba viata un pipi pe-un bat 🙂 Voiam sa-l fac a doua zi de dimi, dar intrucat El, vinovatul, subiectul furiei mele de-atunci, se afla cu minunata potaie, proprietate personala, pe afara, ce sa fac, ce sa fac… ia sa fac un pipi mic. Si, speram in capu-mi prost ,de adolescenta tampita, care avea impresia ca un copil ar fi apogeul iadului pe pamant, ca mie nu au cum sa-mi apara II liniute. Dar viata e magnifica si face cum stie mai bine. La mine a facut II-pozitiv. Si lumea mea s-a oprit in loc, atunci, in clipa aceea. Si avea sa devina sublima…
…to be continued
Imi amintesc parca a fost ieri vacanta din Badhofgastein. A fost vacanta in care am invatat sa ma dau cu placa si prima tura a durat juma’ de zi :)), cu fundul vanat. Calin pe partia ptr copii printre Mickey si Minnie, doborant copiii ca pe popice sau fiind ocolit cu greu de catre copii. :))
Va iubesc doamna draga si ma bucur ca v-ati alaturat “turmei” de mamici.