Ciudatenia cu caciula

Desi imi doresc de ceva timp sa scriu despre un controversat subiect -alaptarea- nu pot sa dau pace altuia care, fara sa fie controversat, ridica tot atatea semne de intrebare. Pe mine cel putin ma depaseste…

Stiti voi cumva dragele mele, posesoare sau nu de adorabili copii, de ce copilul nu se naste cu caciula pe cap? Intreb pentru ca nu pot sa nu observ cum, vara sau iarna, sat sau oras, casa incalzita sau ghena de bloc improvizata, totii copiii sub 1 an sunt nevoiti sa poarte caciuli. Ma gandesc ca daca e atat de necesara, Jesus s-ar fi gandit sa integreze peste chelie sau firave fire, o caciula. Roz sau albastra, cu sau fara flori. Si s-o poti schimba. Ca fetele de perna. Baaaaaaai mame bune, sau ne-, ce-aveti cu bietii copii de-i legati la cap fara sa-i doara???

Pe Horia l-am nascut pe 18 iul 2011. Vara. Caldura mare mon cher. In maternitate ni s-a permis sa aducem hainute de acasa, spalate si calcate, sa-i imbracam dupa bunul plac. Horia era printre putinii copii, tin minte si acum, cu capul gol. Majoritatea aveau caciuli. Ulterior am realizat ca nu era o practica a asistentelor, ci a mamelor care adusesera dupa sine nu doar sanii, ci si cate o caciula. Exista, ce-i drept, un aparat de aer conditionat in holul sectiei de neonatologie, dar in salonul bebelusilor de vis, era caaaaald. Urmatoarea ciocnire cu caciula a aparut de indata de am adus piticul acasa. Ma rog, dupa 2 saptamani, caci in acest interval nimeni, dar NIMENI, nu a calcat pragul garsonierei. O sa va explic cum, de inadata ce s-a nascut Horia, s-a nascut si spiritul de jigodie 🙂 La mine ma refer. Practic in afara de mine si Tibi, nimeni nu a atins, vazut, mirosit copilul. Dar sa revenim. Cum s-a dat dezlegare la vizite, a aparut si eterna…”bine, bine,…da’ caciula?

-Unde e caciula?
-Ce caciula?
-Pai cum? Caciula! Aia de se pune pe capul copilului.
-Pai e cald afara!
-Nu conteaza! Capul copilului trebuie acoperit!
-Poftim?
-Pune domnule caciula copilului!
….AFARAAAAAAAA!!!! din casa mea! 🙂

In acea vara, prima din viata lui Horia, toti copiii purtau caciuli. Si in casa si afara. Horia le-a purtat de indata ce a inceput toamna. Si doar atunci cand ieseam pe seara, iar vantul dadea sa-i cante la urechi. Niciodata in casa. Nici nu am avut caciuli “de casa”. D’alea sinistre, patratoase, de se legau cu un soi de siret sub barbita.

Medicul meu, aducatorul pe lume a lui Horia, Dr. P sa-i spunem, este un om exceptional. El nu vorbea mult. In primele luni de sarcina voiam sa renunt la el, desi era cel mai cel dintre cei mai cei. Doar pentru ca stateam la eco cate juma’ de ora, el mai facea o pozica, mai nota ceva, si gata! Ma trimitea acasa. Pai bine, ziceam eu, da’ copilul? Pai e bine, din moment ce nu v-am spus nimic! Si atat! Si eram like…wtf? Dar Dr. P era un izvor de invataminte. Trebuia doar sa stii sa le asculti. Acum le pretuiesc, caci toate sfaturile sale, putine la numar, s-au dovedit a fi esentiale in dezvoltarea armonioasa a copilului. Meu. Iar el mi-a spus ca sugarul va purta caciula doar atunci cand si mama simte nevoia sa o faca. Era simplu! Pai aveti impresia ca eu imi pun caciuli in cap vara? Sau dupa ce fac baie? Sau cand dau drumul aerului conditionat??? Pai ii dau drumu’ sa raceasca scafarlia, cum dracu sa-mi pun caciula? Cand ies afara?

Cei ce traiesc pe la tara de au frig in casa, de bate alizeu’ la poarta samd, inteleg. Dar in rest? De ce puteti dragi mamici caciuli in cap copiilor? Care-i cauza? Vant? Zapada? Urechelnite? DE CEEEE?