Ma numesc mama

Mama imi spunea adesea ca multe lucruri le voi intelege numai atunci cand voi fi mama. Si ma uitam in gol, si-mi dadeam ochii peste cap si ma gandeam cat de tare ma plictisesc genul asta de replici. Pentru ca nu intelegeam, intr-adevar. Dar aveam sa le aflu.

Nu stiu daca m-am nascut sa fiu mama. Stiu doar ca mult timp nu mi-am dorit. Iar atunci cand mi s-a intamplat, n-am stiut ce sa fac cu senzatiile care ma invaluiau. Eu nu mi-am purtat cu mandrie burtica. Am ascuns-o cat am putut, iar cand n-am mai putut, am evitat sa ies. Si daca mai savuram cate o limonada, o faceam alaturi de aceia care stiam eu ca nu ma vor judeca. In mintea mea, eu ar fi trebuit sa fiu judecata. In ochii mei nu eram gravida, ci grasa, plangeam cand constatam ca marimile la blugi se modificau ascendent, intr-un ritm destul alert, ma vedeam din ce in ce mai hidoasa. Cand Tibi imi spunea ca sunt frumoasa, ii spuneam ca minte. Ma suparam pe el. Simteam ca-mi ascunde adevarul caci in oglinda mea, eu eram diforma. Si in niciun caz nu as fi putut fi frumoasa. Nu am vazut dincolo de asta. Nu am vazut cum creste, cum se dezvolta, nu m-am bucurat ca-i simteam calcaiele cand imi puneam mana pe abdomen. Nu l-am mangaiat aproape niciodata… Sigur, am avut grija sa-i fie bine. Dar atat. Nu am poze insarcinata fiind, iar cele pe care le am le-a facut Tibi cand dormeam. Sau dupa lungi certuri. Eu oricum am fata acoperita de maini in ele, ca ultima prostituata prinsa de paparazzi pe picior gresit. Acum ma uit cu atata drag la ele, cele 10 poate, adunate in 10 luni de sarcina. Si nu stiu daca am regrete mai mari in viata decat faptul ca nu l-am asteptat cu entuziasmul pe care l-ar fi meritat.

Eu nu m-am indragostit de el din prima clipa. L-am privit abia nascut si mi-a fost drag. Primele dati cand l-am tinut in brate si l-am hranit, ma simteam mai degraba responsabila pentru el. Nimic mai mult. In ziua externarii insa aveam sa ma nasc si eu pentru a doua oara, sub alta forma si noi sentimente, aveam sa ma numesc mama si sa-mi merit numele.

Eram la neonatologie si urma sa mergem acasa. Am intrat sa-l iau, crezand ca asa se procedeaza. Era in patutul lui cu ochii larg deschisi si parea trist, cumplit de trist… In acel moment am simtit cum ma invaluie o caldura nejustificata, din crestetul capului pana in varful degetelor de la picioare, cum dispare orice alt copil din jur, orice culoare, om sau zgomot. Ramaseseram parca numai noi doi, eu cu lacrimile cazand ca bolovanii, el cu tristetea. Si stiu ca i-am spus ca-mi pare rau, dar n-am apucat sa-i spun si de ce, caci ne-a intrerupt asistenta, intrebandu-ma pentru ce? Ea ne-a stricat momentul de magie, dar el avea totusi sa ramana la fel. Am vrut sa-l iau in brate, dar mi s-a spus ca nu am voie. Acesta este momentul in care s-a nascut vrajitoarea cea rea din mine.

– Cum sa nu-l pot lua in brate? E copilul MEU! …si l-am luat in brate si l-am mirosit cu adevarat pentru prima data, l-am simtit al meu, i-am numarat degetelele toate, l-am sarutat pe obraz  si i-am promis ca din acea clipa n-o sa mai fie trist sau singur vreodata. Iar el a adormit 🙂

Nimeni nu-ti poate spune ce inseamna sa fii mama. Iar cand mama ti-o spunea, avea habar de greutatea cuvintelor rostite. A fi mama inseamna renuntarea la tot, in cel mai bun si fericit sens cu putinta. Cand devii mama, renunti la starea ta de om, de muritor de rand. Nu te mai simti obosita, frustrata, nefericita. Nu te mai simti saraca sau bogata, orice valoare paleste in asociere cu omul caruia i-ai dat viata. Pentru ca tu, draga mama, ai facut un om. Cu picioruse sa te poata urma si mai tarziu sa fuga de tine, cu maini sa te cuprinda in cea mai dulce imbratisare din lume, cu ochi sa te vada si sa-ti poata multumi din priviri, cu nas sa te poata adulmeca la inceput si mai tarziu sa simta daca i-ai cotrobait prin camera, i-ai pus o inima in piept sa te poata iubi la randu-i, plaman sa respire si toate cele necesare. Tu, mama, vei uita de tine, te vei redefini si reinventa in fiecare zi alaturi cu puiul tau. Vei avea putere sa tii piept tuturor. Nu-ti va trebui nici apa nici mancare atunci cand copilul le va refuza. Vei trai prin el, in umbra lui, iar toate le vei face voluntar.

Nu stiu o mai mare realizare in viata decat un pui de om. Al tau.

Azi, in primul rand, va urez la multi ani! In al doilea, celor care inca poarta un nume, va doresc sa va numiti mame 🙂